Novak Djokovic – A fost unul dintre cele mai grele trofee

Novak Djokovic, actualul Campion la Australian Open.

Sârbul l-a egalat pe Rafael Nadal la numărul de titluri de Grand Slam, ambii având câte 22. De asemenea, Nole va urca din nou pe prima treaptă a clasamentului ATP. Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas s-au întâlnit până acum de 13 ori în circuitul mondial, scorul fiind 11-2.

Stefanos Tsitsipas nu a reușit să îi pună probleme lui Novak Djokovic, grecul fiind lipsit de inspirație în cele mai importante momente ale partidei de pe Rod Laver Arena. Sârbul s-a impus după trei ore de joc, scor 6-3, 7-6(4), 7-6(5) și s-a încoronat pentru a zecea oară campion la Melbourne. Ultima victorie a grecului datează din 2019, de la Mastersul de la Shanghai, iar Novak s-a impus în ultimele 10 întâlniri directe. Nole l-a mai învins pe Stefanos într-o finală de Grand Slam, la Roland Garros din 2021, atunci când Tsitsipas a condus cu 2-0 la seturi, dar sârbul a revenit spectaculos. Novak Djokovic va fi lider mondial pentru a 374-a săptămână. De cealaltă parte, Stefanos Tsitsipas va urca pe locul 3 în clasamentul ATP.

MOMENTE PLINE DE EMOȚIE CU CAMPIONUL SÂRB

Novak Djokovic a izbucnit în plâns după ce a triumfat la Australian Open pentru a 10-a oară, în condițiile în care anul trecut nu a putut participa, fiind expulzat de autorități.

„A fost o luptă frumoasă în aceasta seară, cu siguranță nu a fost ultima finală de Grand Slam pentru tine”, i-a transmis Stefanos Tsitsipas.

,,Ești unul dintre cei mai profesioniști jucători din circuit. Vreau să spun ceva despre relația dintre Grecia și Serbia: suntem două țări mici, nu am avut prea mulți jucători care să atingă acest nivel. Indiferent de unde vii, nimeni nu trebuie să îți atingă visele. Mai degrabă o copilările cu provocări te motivează. Chiar dacă o persoană în toată lumea acceptă și crede în visurile voastre, găsiți acea persoană și aveți încredere că puteți reuși!”, a declarat Djokovic.

Novak Djokovic le-a mulțumit tuturor celor care l-au susținut la Australian Open 2023 și a avut un mesaj special pentru antrenorul Goran Ivanisevic! Nole i-a cerut iertare antrenorului după ce s-a răstit la acesta în timpul meciului:

„Ce călătorie a fost pentru familia mea! Le mulțumesc pentru că tolerează partea mai urâtă a caracterului meu. De ce râzi, Goran? Sper că mă poți ierta vreodată! Acest trofeu este și al tău. Îți mulțumesc din toată inima! A fost unul dintre cele mai grele trofee, având în vedere circumstanțele. Nu am jucat anul trecut, acum am revenit și le mulțumesc tuturor celor care m-au făcut să mă simt bine. Încerc să mă ciupesc să văd dacă este real momentul. Doar echipa și familia știu prin ce am trecut în ultimele săptămâni. E cea mai mare victorie din viața mea, a mai spus Djokovic, după al 10-lea trofeu la Australian Open.

Djokovic se va afla pe prima poziție în topul mondial  de tenis acolo unde deja deține recordul mondial cu 373 de săptămâni.