
Transportul în comun, accesibil tuturor
De la Ciampino până în centrul Romei nu ai metrou direct, însă variantele de transport public sunt variate. Ca să ajungi la gara Termini, ai două soluţii. Prima ar fi Ciampino Airlink, un transport combinat autobuz+tren ce costă doar 2,70 euro de persoană.Autobuzele pleacă din fața aeroportului și te duc la gara Ciampino, de unde sunt trenuri directe până la Termini. Dezavantajul acestei opțiuni este acela că nu ai un singur mijloc de transport direct până la Termini, iar drumul total poate depăși o oră.Cealaltă variantă este de a lua un shuttle-autocar până la Termini. Prețul unei călătorii este de 6 euro, iar durata călătoriei este, în medie, de 40 de minute. Pentru o familie cu copii și inevitabil multe bagaje, este opțiunea de preferat.Și chiar înainte de a ne urca într-unul dintre autocare am avut surpriza să auzim românește. Dispecerul firmei era o româncă stabilită de mai mulți ani la Roma și care vorbea la fel de repede și bine atât româna, cât și italiana.Odată ajuns la gara Termini, cea mai mare din Roma, ai senzația că toate națiile s-au adunat aici. Zeci de mii de călători, zeci de limbi și dialecte, un du-te vino plăcut pentru iubitorii de animație umană și nu foarte agreabil pentru cei care suferă de agorafobie.
Coadă la gelaterie
Am ales apartamentul pentru sejurul de la Roma cu aproape două luni înainte, pe o stradă liniștită aflată la doar doi kilometri de Vatican și la câteva sute de metri de stația de metrou Baldo Degli Ubaldi și de câteva supermarketuri – unde nu mică ne-a fost surpriza când am văzut pe un raft zacuscă produsă în România ce era la mare căutare de către clienții italieni.Transportul în comun în oraș este unul destul de bine dezvoltat. Însă cel mai bine este să descoperi Roma la pas, să mergi pe străzile unde abundă clădirile vechi și farmecul special, să admiri miile de pini-umbrelă, copacii ce sunt un simbol al capitalei Italiei.„Mangia bene, ridi spesso, ama molto“ (trad. – „Mănâncă bine, râzi des, iubește mult“) e un dicton al italienilor, ce este pe deplin aplicat și la Roma. În capitala Italiei se mănâncă foarte bine, chipurile zâmbitoare sunt o constantă fericită, iar cupluri de îndrăgostiți pot fi văzute peste tot.