“Dinamica acestui an este cu mult diferită față de cea din 2021, iar dorința de explorare a turistului român ne determină să estimăm o creștere cu 30% a vânzarilor datorată acestei campanii de Black Friday. Începand de vineri, 4 noiembrie, am anunțat campania și observăm o creștere a interesului pentru acest segment de produse. Noi am creat o tradiție și avem clienți care ne sună pentru a cere detalii despre vacanțele de tip Black Friday,“ a declarat Ana Maria Gherasim, Sales Manager Eturia. Potrivit acesteia, un Share a trip Kenya cu safari Tsavo si plaja Diani, costă 1990 euro, redus de la 2390 euro; un Sejur plaja Miami & Bahamas pentru Revelion beneficiază de un preț de 2190 euro, redus cu 560 euro de la 2750 euro, un Circuit de grup Mexic & Guatemala la 4250 euro, redus cu 600 euro de la 4850 euro sau un Revelion in Maldive -Meeru Island Resort & Spa, sejur la pretul de 4790 euro, redus cu 600 euro de la 5390 euro.
“Reducerile Black Friday de până la 600 euro/pachet reprezintă doar unul dintre avantajele achiziției unui pachet de vacanță. Pe lângă partea financiară, în acest an important pentru client este să îi oferi acces la vacanțele de care are nevoie, în perioadele în care acesta dorește să călătorească, iar noi îi oferim posibilitatea să călătorească într-un interval mare de timp, cu pachete care se prelungesc până în august 2023, inclusiv în perioada Sărbătorilor de Iarnă și a vacanțelor celor mici”, a adăugat specialistul.
În acest an, la Târgul de Turism al României sunt prezente oferte inclusiv pentru țări care în timpul pandemiei au fost complet închise, cum ar fi: Filipine, Malaezia sau Singapore. Aceastea pot fi accesate în circuite de grup cu însoțitor, sejururi la plajă, vacanțe combinate oraș și plajă sau croaziere, în funcție de modul în care turiștii vor să se bucure de destinație.
Vacanțe la jumătate de preț la Târgul de Turism
Romexpo organizează, în perioada 10-13 noiembrie, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Târgul de Turism al României.
Evenimentul are loc în pavilionul B1 al Centrului Expoziţional Romexpo şi înregistrează un grad de internaţionalizare de 27%, la târg fiind prezenţi reprezentanţi din nouă ţări: Bulgaria, Canada, Egipt, Israel, Japonia, Maldive, Palestina, România şi Turcia.