Mărțișor
Odinioară, pe 1 martie de obicei mamele le legau copiilor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. O legau fie de o cordelușă roșie, fie de un șnur împletit dintr-un fir de mătase roșie și altul de mătase albă. În funcție de zona etno-geografică, se numea mărțișor, marț sau mărțiguș. Oamenii credeau că acel copil care va purta mărțișor va fi sănătos, „curat ca argintul” și norocos, spune Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român.
Specialiștii (etnografi, etnologi sau antropologi) vorbesc despre o funcție apotropaică a mărțișorului. Mărțișorul legat la mână sau la gât are formă de cerc. Mărțișorul, deci, îndeplinea, înainte de toate, o funcție magică. De aceea nu doar copiii erau protejați de maleficii, prin intermediul lui, ci și cloșca din cuibar, oaia din staul sau pomii din grădina țăranului.
Obiectele magice sunt încărcate de numinos – o forță pe care dacă nu știi cum s-o stăpânești, poate avea efect de bumerang: se întoarce numaidecât împotriva ta. Respectând această lege nescrisă, în anumite zone ale României, mama îi lega copilului mărțișorul în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Micuțul îl purta la mână sau la gât 12 zile, apoi îl lega de ramura unui pom tânăr. Dacă acelui pom îi mergea bine, însemna că și copilul se va bucura, în viața sa, de sănătate, prosperitate și noroc. În alte locuri, mărțișorul se purta până înflorea porumbarul sau păducelul.
Alții îl purtau până la întoarcerea berzelor sau până pe 9 martie, când, în calendarul creștin, sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici.