Jurnaliștii unei publicații de travel din Spania și-au propus să exploreze România într-o călătorie în care au plecat pe urmele lui „Solenoid”, renumitul roman lansat în 2015, catalogat de filosoful Gabriel Liiceanu drept „una dintre cărțile mari ale lumilor” ce reprezintă „căutarea disperată a unor evadări”.
În timp ce Bucureștiul este comparat cu Sofia, Belgradul și Moscova, lumea pare să fie cu totul alta dincolo de Carpați „cu castele fermecate și munți impunători”, cu „ochi” magnetici și „carismatice imagini ale peisajelor urbane românești”, un loc pe care istoria, natura și liniștea îl transformă într-unul dintre „cele mai fascinante peisaje din Europa”.
Magia începe chiar la granița cu Bulgaria, pentru călători, în locul în care Dunărea pare să exercite „un efect de Râu al Uitării” care îi determină să renunțe la viața de dinainte, pentru „ceva ancestral și divin” care le poartă pașii „în lumea mitologicului”.
O Dunăre gălbuie, „amputată de baraje”, desparte Balcanii de Marea Câmpie Română și de Carpați, înainte de a se revărsa în Marea Neagră – punctul culminant, în timp ce Delta este „de o frumusețe strălucitoare, deloc întunecată”.
Cu toate acestea, fascinația Dunării se resimte, mai spun spaniolii, la mult timp după ce te desparți de ea, activând un soi de „viață ezoterică”.
Și dincolo de satele cu case dărăpănate și căruțe cu cai, nu pot să nu constate numărul mare de locuri pentru schimbarea cauciucurilor, semn a ceea ce urmează să li se întâmple, făcând referire indirect la starea drumurilor din România.
Până atunci, însă, îi acompaniază lătratul câinilor și ritmurile de acordeon și chitară, muzica reprezentând un semn vital al României, care pare să invoce ceva, cred spaniolii.
Parisul Estului, departe de realitate
Când în sfârșit ajung în București, nimic nu pare însă să-i impresioneze, din contră, li se pare un loc neprimitor, în care bulevardele par să transmită că ar trebui să facă mai bine cale întoarsă, ca nu cumva la capătul lor să-i aștepte Cerberul – înfricoșătorul câine mitologic cu trei capete care păzea intrarea în infern.
Nici măcar Palatul Parlamentului nu pare să-i mulțumească, catalogându-l drept „inaccesibil”. Dar, amintesc cât de greșită este comparația cu o capitală celebră a lumii: „Parisul Estului? – a spus cineva care, evident, nu a fost aici”.
La primele ore ale dimineții remarcă însă că orașul are totuși: „o înfățișare maiestuoasă”, cu atât mai grandioasă cu cât permite să conviețuiască aici „forme anarhice de viață de neconceput în alte capitale occidentale”.
Brașovul „neprevăzutului” și „drumurile schizofrenice” de munte
Este interesant modul în care spaniolii concep această călătorie de parcă ar fi una în care se simt nevoiți să treacă peste o serie de teste, pentru a dovedi că merită răsplata de la final, oricare ar fi aceasta.
În drumul lor, odată ce ajung la poalele Carpaților totul se schimbă, observă aceștia. Traseul care-i duce spre „alt imperiu literar” – „Dracula” – debordează de verdeață luxuriantă întreruptă doar de „stâncile abrupte ale muntelui”, castele și ”panorame fantastice”.
