Durerile menstruale, agravate de alimentație

Durerile menstruale, agravate de alimentație

Durerile menstruale sunt extrem de supărătoare și uneori, femeile se luptă o viață întreagă cu ele. Medicul poate să prescrie medicamente pentru durere sau medicamente antiinflamatoare, dar luna viitoare, durerea va apărea din nou.Dureriel menstruale pot fi foarte supărătoare  FOTO pexels.com

Durerile menstruale pot fi foarte supărătoare FOTO pexels.com

Puține femei se gândesc însă că durerile menstruale au legătură cu dieta.

Nutriționista Mihaela Brăilescu invitată în emisiune la medicul Mihail Pautov, alături de nutriținista Carmen Brumă, a vorbit despre alimentele care scad riscul acestor dureri menstruale.

Avem în primul rând alimente și un stil de a mânca ce poate provoca crampe menstruale mai intense. Ar trebui să reducem sau să nu mai mâncăm deloc dulciuri și făinoase. Tot felul de aluaturi și pufoșenii – cum le spun eu. Bineînțeles, băuturi carbogazoase, alcool, excesul de cafea. Băuturile energizate”, menționează nutriționista.  

Dulciuri, cu măsură și neprocesate

Totuși, spune ea, atunci când vine vorba de dulciuri, putem face unele excepții.

Putem mânca puțin dulce, pentru că cresc poftele de dulce, premenstrual. Totuși, vrem să evităm alimentele procesate. O prăjitură de casă cu un nivel mediu de zahăr, cu fructe, chiar ne ajută să ne simțim mai bine și să tolerăm mai bine perioada asta. Există și variante fără zahăr”, mai spune ea.

Dar ideea e să ne ferim de alimentele cu indice glicemic crescut, cele foarte procesate sau care au grăsimi trans. „Grăsimile hidrogenate sunt cel mai periculos tip de grăsimi, care au de fapt efect inflamator, intensifică acea inflamație care există în mod natural”, a completat nutriționista Carmen Brumă în emisiunea difuzată de Pro TV.

Ideea e să mâncăm alimente care susțin niveluri normale, sănătoase ale inflamației în corp”, a completat și medicul Mihail Pautov, realizatorul emisiunii.

Alimente care te ajută să reduci durerile menstruale si sa fii sanatoasa

Mihaela Brăilescu a mai explicat, apoi, că o dietă mediteraneeană, sau una care are efecte de protecție cardiovasculară, este cea mai potrivită pentru femei, pentru a se feri de această problemă ce cauzează atâtea neplăceri femeilor, lună de lună.

Tot ce este protector cardiovascular – pentru că vorbim de sângerare și de menstruație – are efect benefic și pentru menstruație. Deci avem grăsimi sănătoase, fibre, verdețuri, avocado, ulei de măsline, pește, mai ales peștii mici de captură: sardine, heringi, șprot, macrou, care au conținut mai mare de Omega 3 și au conținut foarte foarte mic de mercur. De metale grele”, a mai explicat ea.

Nu ar trebui să uităm de verdețuri, care sunt, de asemenea, foarte importante pentru metabolismul sănătos al hormonilor. „La finalul ciclului menstrual avem nevoie de fibre și crucifere (conopidă, broccoli etc). Pentru că tulburările astea apar și dacă avem hormoni dezechilibrați, și dacă avem probleme intestinale, în special probleme de tranzit, care există deja”, mai explică nutriționista.

Probleme de digestie accentuează sindromul premenstrual

Ea a mai arătat că femeile care au sindrom disforic premenstrual au, în general, probleme legate de digestie. „Eu îi spun un fel de <sindrom premenstrual pe steroizi>, pentru că este fratele cel mare și rău al sindromului premenstrual, (femeile, n.red) au în general probleme digestive, fie au colon iritabil, fie au o disbioză, fie au alergii sau intoleranță la histamine”, mai explică ea.

Sindromul disforic premenstrual se referă la simptomele mai severe ale sindromului menstrual, care se pot manifesta prin stare generală de rău, greață, vărsături, dureri intense și chiar leșin. De asemenea, printre manifestări se mai numără și inapetența sau tulburările emoționale precum anxietatea sau depresia.